Wind of change

Spuneam acum vreun an de zile aproape, ca ma apuc de scris. Ca am schimbat platforma de blog, ca voi fi un copil cuminte, constiincios si dragalas care va scrie macar periodic ceva pe blog. Si s-a intamplat…cam o luna. Apoi am avut tot felul de scuze cretine. Nu am net, nu am timp, nu am inspiratie, nu am chef azi…
De data asta scriu iar. Dar nu-mi mai propun nimic. Nici macar sa scriu periodic. Pur si simplu daca simt nevoia sa o fac, o voi face. Si cum Amalia a dat un fel de start al unui fel de provocari, am sa fac si eu acelasi lucru.

Am ajuns pentru prima data in RSS Pub printr-o serie de coincidente si evenimente care daca stau bine si ma gandesc nu au nici o legatura unele cu altele. O casa draguta, cu pereti albasti si obloane. Era inceput de vara, era ora 7 dupa amiaza. M-am asezat pe un scaun pe terasa. Am mai plecat dimineata la 5. Atunci mi-am dat seama ca locul ala are ceva special. Ceva ce te face sa intri pe poarta si sa nu mai vrei sa iesi, caci m-am dus si a doua si a treia si a patra oara acolo. La un moment dat am aflat ca Victor, motorul a tot ce s-a intamplat pe acolo (caci nu am putut si nu voi putea vreodata sa il privesc ca pe un sef ci mai degraba un foarte bun prieten), cauta pe cineva sa lucreze in bar. M-am dus a doua zi sa vorbesc cu el si dupa o scurta conversatie mi-a zis: “Mama, o sa fiu primul tau sef? Asta-i cam aiurea, pentru ca o sa ma tii minte toata viata.” Si acela a fost startul unor povesti minunate.
Am invatat sa scot note de plata, sa fac cafele, sa fac curat mai temeinic decat am facut VREODATA la mine acasa, dar mai presus de toate am invatat ca oamenii sunt frumosi. Am invatat ca prieteniile se pot lega usor dar se pot destrama la fel de usor. Am invatat ca unii oameni au nevoie sa-si spuna povestea si atat. Am invatat ca nu devii responsabil cand ti se impune ci atunci cand simti tu asta.
Am lucrat doar 4 luni in RSS Pub dar a doua zi dupa ce nu am mai facut-o m-am dus acolo sa-mi beau cafeaua, tot acolo mi-am scos prietenii la baut, tot acolo am stat la povesti, tot acolo am continuat sa cunosc oameni minunati si tot acolo am fost si cand acest bar a luat o pauza. Pentru ca da, duminica a fost ultima zi cand a mai fost deschis. Si desi am ras cum ca ne vom face calendar cu planificari pentru orele la care sa plangem fiecare, nici unul dintre noi nu a facut-o. Pentru ca am ales sa ne bucuram pana la sfarsit.
Stiu clar ca povestea RSS nu a fost una speciala numai pentru mine. Si mai stiu clar ca cel care a spus primul ca “Omul sfinteste locul” stia el ce stia. Cred ca asta e motivul pentru care nu am plans. Pentru ca indiferent de cladirea, cortul sau padurea in care sa va desfasura mai departe povestea RSS Pub, va fi la fel tocmai datorita oamenilor frumosi care o scriu.
Dar pana atunci, am sa-mi iau tricoul cu URSUS pe care asta vara il purtam drept uniforma si am sa il port pe post de pijama. Na! 🙂